Blog

Ce calitati trebuie sa aiba un antrenor de fotbal


antrenor de fotbal

Dacă v-ați decis că este timpul să vă duceți copilul să practice un sport, iar acel sport este fotbalul, atunci ceea ce trebuie să știți, înainte de toate, este că veți încredința pregătirea acestuia unei alte persoane, total necunoscută. Acea persoană îl va învăța pe copilul vostru tot ceea ce trebuie să știe pentru a fi cât mai pregătit pentru un viitor în fotbal.

De aceea, este extrem de important să găsiți persoana potrivită care să joace rolul antrenorului, deoarece această poziție este una care implică foarte multe responsabilități și numai omul potrivit acestei funcții va reuși să facă dintr-un copil, un excelent jucător de fotbal. Sunt câteva calități de care trebuie să dea dovadă un antrenor de fotbal.

1. Ar trebui să aibă o experiență adecvată

Un antrenor de fotbal trebuie să aibă expertiza și experiența necesară pentru a prezice ceea ce se întâmplă sau urmează să se întâmple pe teren, fiind, astfel, capabil să ia deciziile cele mai corecte. Această experiență pe care ar trebui să o aibă antrenorul trebuie să îi ofere acestuia o înțelegere cât mai profundă a jocului.

Trebuie să știe ce tipuri de antrenamente să le arate copiilor, ce tactici să îi învețe, atât ofensive, cât și defensive și ce strategii să conceapă pentru a se asigura că echipa sa va ieși victorioasă de pe terenul de fotbal. De asemenea, el trebuie să-i ajute pe viitorii jucători de fotbal să își construiască un caracter solid, să-i învețe să fie sinceri și integrii, inclusiv pe terenul de fotbal.

2. Ar trebui să fie un profesionist al jocului de fotbal

Tehnica este cea mai importantă parte a unui antrenament de fotbal. Un bun antrenor ar trebui să fie capabil să-i învețe pe copii cum să controleze o minge, cum să paseze, să tragă la poartă sau să-și dribleze adversarii. Pentru a face acest lucru, el trebuie să cunoască foarte bine partea teoretică, dar și practică a fotbalului.

3. Ar trebui să știe să comunice într-o manieră pozitivă

O comunicare pozitivă cu jucătorii, restul staff-ului tehnic, alți oficiali etc., face parte din fișa postului unui antrenor de fotbal. Acesta trebuie să știe cum să comunice cât mai bine ceea ce are de spus, pentru a fi înțeles. Nu trebuie să țipe la alții, nu trebuie să fie iritat, nervos sau nu trebuie să-i înjure pe cei din jurul lui, inclusiv pe jucători.

4. Ar trebui să fie răbdător

Răbdarea, în fotbal, este un aspect foarte important, deoarece un antrenor de fotbal trebuie să se ocupe în permanență de 11 băieți pe teren. Acest lucru nu este deloc simplu, motiv pentru care acel antrenor ar trebui să aibă suficientă răbdare încât să poată reuși să se adreseze și să lucreze atât cu toată echipa odată, cât și cu fiecare jucător în parte, indiferent de cât de haotică este situația în acel moment.

5. Ar trebui să-și poată păstra calmul

Toleranța este un alt aspect sau o altă calitate importantă pe care ar trebui s-o aibă un antrenor. Pe un teren de fotbal, se întâmplă foarte multe lucruri în același timp, inclusiv la un antrenament. Jucătorii tind, uneori, să se comporte mai urât, mai neprofesionist, sunt mai temperamentali sau, pur și simplu, par a nu avea chef de antrenament în acea zi.

De aceea, antrenorul trebuie să îi poată aduce înapoi, pe calea cea bună, păstrându-și, pe cât se poate, calmul.

6. Ar trebui să fie un model pentru copii

Dacă un antrenor nu-și poate motiva sau inspira echipa lui să joace fotbal la cel mai înalt nivel, atunci ar putea, la fel de bine, să renunțe la poziția pe care o deține. Un antrenor trebuie să fie cât mai dedicat meseriei pe care o face, trebuie să fie capabil să îi învețe pe copii tot ce știe, să-i ajute în orice situație și să fie alături de ei oricând.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie de încredere pentru aceștia pentru a putea fi respectat și pentru a putea fi văzut ca un model demn de urmat.


20/07/2014
Comentarii