Atunci când ai o afacere mică, dar vrei să faci tot posibilul să crească, iei în calcul și contractarea unei agenții specializate în marketing. În acest fel îți poți crește mai ușor (și în mod profesionist) popularitatea, obții mai multți clienți și, în final, un profit mai mare.
Dar, intervine un ”dar”. Cum anume alegi cea mai bună agenție pentru tine? Ce ar trebui să îți poată oferi și pe câți bani? Cum trebuie să arate echipa care se ocupă de marketing? Ce verificări trebuie să faci în prealabil?
Iată doar câteva întrebări care te pot descuraja să faci acest pas. Însă, dacă iei lucrurile încet și cu calm, vei ajunge la concluzia că o astfel de agenție trebuie să îndeplinească 5 criterii importante. Iată care sunt aceastea.
1. Profit
Nu cel al agenției, ci cel pe care trebuie să îl faci tu în urma colaborării.
De exemplu, atunci când închei un astfel de contract va trebui să ai stabilit un buget pe care să îl aloci promovării. Agenția trebuie să își merite acești bani și, pe deasupra, să îți ofere și ție posibilitatea de a-ți recupera investiția, și ceva pe deasupra.
Cum afli dacă o agenție de publicitate/ marketing poate face asta? Cere referințe de la clienți, precum și dovezi din partea echipei de conducere.
2. Resurse
Sub nicio formă nu ar trebui să optezi pentru o echipă ce trădează amatorismul de la distanță ori care nu dispune de resursele necesare pentru a implementa cele mai noi tehnici de promovare. Documentează-te bine înainte și cere să ți se prezinte modul în care compania contractată se va ocupa de mica ta afacere.
3. Reputație
Un alt aspect peste care nu trebuie să treci cu vederea este reputația agenției pe care intenționezi să o contractezi. Dacă în piață circulă zvonuri despre neprofesionalismul acesteia, nu te gândi că pe tine nu te poate afecta, că ești în altă sitauație. Dacă ai cel mai mic semn de întrebare, atunci e bine să mergi mai departe și să cauți pe altcineva.
4. Încredere
În strânsă legătură cu aspectul de mai sus, o agenție bună trebuie să fie demnă de încredere. Să te poți baza că afacerea ta va fi promovată în cel mai profesionist și original mod cu putință și să nu îți faci tu griji de detaliile privind punerea în practică a respectivelor campanii.
5. Raportare
Un alt aspect definitoriu în punerea bazelor unei colaborări între tine și o agenție de marketing. Aceasta trebuie să poată (și să vrea) să îți trimită în mod periodic (stabiliți împreună perioadele) rapoarte cu privire la modul de implementare a campaniilor și rezultatele obținute de pe urma acestora.
Acestea sunt principalele lucruri pe care trebuie să le verifici înainte de a semna un contract de colaborare, însă intenționat l-am lăsat pe cel mai important la sfârșit. Pentru o colaborare reușită, asigură-te că există chimie și o bună punte de comunicare între tine și echipa contractată.