sâmbătă, octombrie 12

Prima bicicletă a copilului

Ştim cu toţii că timpul liber petrecut într-un mod activ aduce multe beneficii sănătăţii. Rămâne, totuşi, responsabilitatea părinților să-şi îndrume copiii spre un stil activ de viaţă şi spre practicarea unui sport. Parcurile sunt pline de biciclete de copii, cu mic cu mare, copii de toate vârstele se bucură de plăcerea unei biciclete.

Ziua de naştere este o ocazie perfectă să facem cadou copilului un echipament sportiv şi să îi propunem un alt tip de activitate. O bicicletă poate fi o alegere bună, deoarece o poate folosi în scopuri diferite. În plus, poate fi o adevărată provocare pentru cei care se urcă pentru prima dată pe o bicicletă.

Menţinerea echilibrului, controlul direcției şi a vitezei ii vor da bătăi de cap la început, dar cu atât mai mult îl vor determina să depășească această etapă, pentru a se bucura de plăcerea de a merge pe bicicletă. Cu toate acestea, în cazul celor mici, menținerea echilibrului poate fi mai greu de realizat, tocmai de aceea pentru primele lecţii de mers pe bicicletă, o variantă bună sunt roțile ajutătoare. În schimb, acestea trebuie să fie doar o soluţie provizorie, deoarece obiectivul oricărui sport este de a-ţi dezvolta abilitățile motorii şi de a progresa spre performanţe tot mai ridicate. În acest sens, poţi opta pentru roţi ajutătoare ajustabile, pentru a le putea adapta evoluţiei copilului.

În ceea ce priveşte controlul vitezei, vârsta copilului este factorul care va influenţa tipul de bicicletă achiziționat. Astfel, în cazul copiilor sub 7 ani, este important ca bicicleta să fie dotată doar cu frână pe butucul pedalier, deoarece este nevoie de puţină experienţă în frânarea bicicletei, pentru a ajunge să folosească un sistem de frânare la manetă, mai ales la roata din faţă. Sistemul de frânare pe butuc va produce o încetinire lină la acționare, în schimb sistemul de frânare cu maneta, acţionat greşit, este posibil să producă o frânare violentă, care poate rezulta mai departe într-un accident.

Prima bicicletă este o amintire la care fiecare dintre noi ne gândim cu drag, aventurile şi peripeţiile prin care am trecut ne-au făcut copilăria mai frumoasă. Tocmai de aceea, alege o bicicletă pentru copilul tău de la o vârstă cât mai mică pentru a se bucura cât mai mult de ea şi pentru a înlocui orele petrecute în faţa televizorului cu un stil de viaţă activ.