sâmbătă, octombrie 12

Cum să te folosești de emoji pentru promovarea afacerii

Dacă ești cât de puțin familiar cu termenul de emoji, știi că acestea se folosesc în mod regulat în conversațiile neoficiale, între prieteni. Dar, iată că de ceva vreme acestea au început să fie din ce în ce mai utilizate și de către brandurile mai mici sau mai mari. Și, pe deasupra, și cu rezultate foarte bune.

Dacă ți-am stârnit interesul, află citind în continuare cum poți folosi emoji-urile pentru a-ți promova cât mai eficient afacerea.

În social media

Indiferent de rețeaua de socializare pe care o folosești, folosirea emoji-urilor te poate ajuta să obții rezultatele demult dorite. Ai grijă, însă. Dacă ți-ai construit o reputație de brand ”serios” ce se declară răspicat împotriva tuturor lucrurilor superficiale, în online sau nu, poate ar fi mai înțelept să renunți la această idee sau să folosești doar acele emoji care îți susțin reputația.

Și dacă tot am ajuns la semnificația emoji-urilor, trebuie să fii foarte atent atunci când le folosești, astfel vei pierde mai mult decât vei câștiga. Astfel, atunci când transmiți un mesaj în cadrul cărora vrei să folosești această abordare, ai grijă ca emoji-urile folosite să se potrivească perfect cu conținutul distribuit.

Poate fi dificil la început să descifrezi înțelesul acestor imagini amuzante și creative pe alocuri, dar te vei familiariza cu ele pe măsură ce le folosești.

De ce să folosești emoji în social media?

În primul rând pentru că transmiți mai ușor un mesaj la care audiența va reacționa mai bine. Vei obține astfel un engagement mai bun, precum și mai multe reacții. De multe ori oamenii nu au timp să citească descrierea de câteva sute de caractere a unei postări, dar vor descifra în câteva secunde un mesaj compus sau completat de imagini simbolice.

Când trebuie să fii atent la folosirea emoji-urilor?

Sunt și momente în care este bine să uiți de existența acestora. De exemplu, dacă ești agenție de știri și postezi în social media o știre despre un grav accident de circulație, nu e indicat deloc să faci asta printr-un mesaj compus doar din emoji.

Dacă vrei cu tot dinadinsul să folosești unul, ai grijă ca acesta să fie în concordanță cu mesajul transmis, din motive lesne de înțeles.

De asemenea, un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este dacă audiența ta este la curent cu acest tip de comunicare și dacă va înțelege semnificațiia emoji-urilor folosite. Spre exemplu, dacă audiența ta este formată din utilizatori cu vârsta 5+, atunci cel mai probabil aceștia nu sunt familiari cu termenul emoji și cu ce semnifică ele.

În final, concluzia este că poți folosi cu succes aceste mici imagini/reprezentări pentru a-ți transmite mesajele. Poți obține rezultate foarte bune de pe urma unei astfel de abordări, însă trebuie să știi când să te oprești. Nu abuza de ele, căci pot fi obositoare și enervante uneori, mai ales dacă utilizatorii așteaptă de la tine și conținut informativ, relevant, educativ.