Pare frază de poveste, nu-i aşa? Şi este, adică poate fi dintr-o poveste scrisă chiar de dumneavoastră. Totul e ca să începeţi acţiunea încingându-vă cu o anumită curea aleasă dintre mai multe curele femei, dintre acelea care se vând în raioanele de marochinărie pentru dame – iată că v-am dat şi detalii ajutătoare de-a ajunge exact la locul destinat.
Cum şi doamnele noastre se aventurează în a purta curele din piele, iar cum dumnealor sunt şi obligatoriu purtătoare şi de alte accesorii din piele precum poşete şi pantofi, potrivirea acestora va fi cam dificilă şi foarte complicată. Şi cum această dificultate ne poate zăpăci iremediabil, o să fim nevoiţi ca să le lăsăm pe ele, descurcăreţele noastre doamne ca să se… descurce doar ele singurele.
Şi la femei mai ales, ca şi la iubitele noastre, îmbrăcămintea, adică vestimentaţia în general, cu toate piesele şi accesoriile ei componente, ar trebui şi-ar cam fi de dorit – iar noi ne străduim ca să aducem acest deziderat la îndeplinire prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână – ca să se asorteze perfect una cu alta, pentru a nu crea distonanţe iritante celor cu care se vor întâlni pe stradă sau oriunde în alt loc. Oricine poate şti acest lucru, şi-l aplică fiecare după gradul său de pricepere în arta conduitei publice. Dacă ne rezumăm la curele femei, pe care multe dame le au în dotare, acestea pot fi după gustul şi posibilităţile fiecăreia, dar ar cam trebui să se coreleze şi cu celelalte piese componente ale vestimentaţiei dumnealor, şi care sunt tot din piele, precum ar fi pantofii sau poşeta. Dar dacă cele două-trei piese componente ale vestimentaţiei dumneavoastră sunt de aceeaşi culoare, nu-i realizat încă pe deplin dezideratul asortării acestora; căci trebuie ţinut cont şi de o observaţie mai atentă şi mai în amănunt – e o chestiune de nuanţă, pe care v-o lăsăm dumneavoastră ca s-o dezlegaţi, detaliaţi. Pentru ca nişte curele femei să se asorteze cu pantofii într-o manieră perfectă, ar fi necesar ca acestea să creeze impresia la o primă vedere că sunt făcute amândouă din acelaşi material. Dar această impresie se poate face doar la prima vedere, aşa cum am mai zis, dar aceste elemente îşi vor deconspira nepotrivirea dacă asemănarea de care vorbim este doar aparentă. Iar cum cele două obiecte ale vestimentaţiei noastre despre care am stârnit vorba, nu prea au cum să fie fabricate din acelaşi material – şi nici nu-i absolut necesară întotdeauna această exigentă condiţie şi nici nu-i de dorit un asemenea criteriu prea rigid –, potrivirea lor se va realiza pe alte căi mai subtile, mai originale şi mai practice.
Este evident faptul că purtarea unei curele de către o doamnă, nu-i decât un moft estetic, această curea nu are o întrebuinţare practică aşa cum o au alte accesorii sau aşa cum sunt ele absolute necesare pentru bărbaţi. Dar tocmai din acest motiv aceste curele femei au o pronunţată caracteristică mai mult estetică, iar acelea care se încumetă ca să le poarte, sunt de apreciat; pentru că şi ele însele sunt într-o continuă căutare şi abordare a tuturor elementelor ce pot participa la o desăvârşită vestimentaţie feminină – iaca asta vrui să zic pân’ la urmă.